Criza economica: inceputul crizei umane

Suntem in criza. Incepem sa iesim din criza. Sau cum ar spune unii, "ia mai lasati-ma cu criza asta, ca incepe sa mi se faca lehamite sa tot aud de ea". Desi inca nu ne putem pune de acord cu privire la durata, un lucru il stim cu certitudine: mai devreme sau mai tarziu, vom reveni la normal - un normal definit de cele mai multe ori ca si perioada dinainte de anul de gratie 2008. Atunci lucrurile erau mai asezate, lumea era mai linistita, concediile mai placute, cumparaturile facute mai in tihna.

Dar nu-i nimic. O sa treaca si hopul asta. Economistii ne dau asigurari ca nu ne apropiem nici pe departe de grozaviile Marii Crize din '29, care, nu-i asa, nu mai este decat o amintire trista. Ca si aceasta se incadreaza in schema clasica a ciclurilor de productie, cu cresteri si descresteri succesive, si ca la un moment dat, vom trece si noi pe plus. Sigur, o sa creasca somajul, o sa mai strangem putin cureaua consumului, unii dintre noi vor fi mai saraci - toate aceste ajustari sunt necesare pentru a repune in functiune sistemul productiv. In final este inevitabil ca motorul economiei mondiale sa nu reporneasca si peste cativa ani sa duduie. Deja marile tari industrializate au anuntat cresteri, e drept ca timide, ale produsului intern brut, deci suntem pe calea cea buna.

Optimismul si inertia sunt doua caracteristici de baza ale naturii umane. Preferam sa privim la televizor si sa-i aplaudam pe cei care ne hranesc cu vorbe acest optimism flamand de asigurari; preferam sa inchidem ochii la subtilele semnale de alarma care apar de peste tot, incercand sa traim "ca si inainte", cu nuantele de rigoare. In fond, nimic important nu s-a schimbat si nici nu da semne ca s-ar schimba: orasele si strazile sunt tot la locul lor, partidele se cearta in continuare nestiind care fura mai bine, gripa a venit si a trecut, seful tot acolo ma asteapta in fiecare dimineata. Nimic nou sub soare, doar o mica turbulenta creata de niste americani lacomi, care au vrut sa stea in case cu 10 dormitoare si sa conduca Lexus-uri, si asta dintr-un salar de piccolo sau de tinichigiu auto. Si niste banci si mai lacome, care au investit in aceste titluri imobiliare sintetice riscante, pentru ca aveau niste actionari lacomi (nu neaparat americani) care la randul lor doreau randamente ridicate. A fost in fond doar o problema de lacomie - bravo Madoff, saraca Islanda - cei care s-au lacomit si-au pierdut casele si economiile, pestii cei mari au ajuns la inchisoare, bancile rapace si-au vazut activele evaporandu-se, ca intotdeauna statul providenta a reparat stricaciunile. Si cu asta, gata, s-a incheiat.

Nu chiar. Sub valul superficial al explicatiilor optimiste cocleste o realitate pe care putini reusesc sa o intrezareasca in toata grozavia ei. Ne aflam la un punct de cotitura al existentei umane, si aceasta viitura economica a fost doar catalizatorul care a declansat intregul proces. In acest moment automobilul dezvoltarii umane a scapat de sub control si tot ce pot sa mai faca factorii de decizie este sa apese cu disperare pe frana, sperand ca intalnirea violenta cu zidul va face cat mai putine victime.

Totul a pornit de la paradigma progresului continuu, care se intinde pe mii de ani. Am evoluat de la papirus la laptop, de la vestitori pe cai la telefon mobil, de la de la sabii la arme nucleare - daca asta se poate numi progres. Ne-am inmultit exponential si ne-am "civilizat" (despre acest subiect in alt articol). Traim mai confortabil decat au trait parintii nostri, care la randul lor au trait mai confortabil decat parintii lor. Privim cu incredere spre viitor, cand vom cuceri spatiul galactic si vom coloniza alte planete.

La o analiza mai atenta insa, acesta evolutie poate fi impartita in mod grosier in doua perioade: o perioada preindustriala, care se intinde pe milenii, si care e caracterizata de o dezvoltare liniara, preponderent agricola; si o perioada industriala, care incepe undeva prin 1800, odata cu aparitia si generalizarea transportului feroviar si a electricitatii, si care se continua si in zilele noastre. Cand ne raportam la progres, in fapt comparam instinctiv caracteristici existente/non-existente in aceste doua perioade: a putea comunica, a avea flexibilitate de miscare, un medicament pentru aproape orice boala, mancare din belsug, acces la informatie si toate celelalte minuni cu care suntem binecuvantati. De fapt, toate acestea se reduc la un singur numitor: a dispune de un flux continuu de ENERGIE ieftina.

In conditiile unui mediu sustenabil, toate organismele vii se inmultesc. In conditiile unui mediu care abunda in resurse, toate organismele vii se inmultesc exponential. Pe decursul a mii si zeci de mii de ani, populatia globului a crescut de la cateva mii de indivizi pana la aproape un miliard de persoane in anul 1800. Au urmat doua miliarde in 1920, trei miliarde in 1960, patru miliarde in 1975, cinci miliarde in 1987, sase miliarde in 1999. Momentan suntem peste 6.8 miliarde de indivizi, si dupa majoritatea estimarilor vom ajunge la sapte miliarde in 2012.

Aceasta explozie demografica a fost cauzata de descoperirea si folosirea la scara planetara a petrolului ieftin. Nu doar o sursa de energie primara (prin rafinare) pentru automobile sau centrale electrice, ci si ingredient de baza pentru aproape tot ce inseamna bun de folosinta zilnica: medicamente, cosmetice, electrocasnice, material dentar, fertilizatori, vopsele, amelioratori alimentari, imbracaminte, incaltaminte - si lista ar putea continua la nesfarsit. Datorita fertilizatorilor folositi in agricultura intensiva reusim sa hranim o mare parte a populatiei actuale; datorita medicamentelor am prelungit speranta de viata. Majoritatea acestor produse pe care le folosim in lunga noastra viata indestulata sunt obtinute prin folosirea petrolului abundent si inca ieftin.

Pe langa explozia demografica, asteptarile individului din clasa medie s-au schimbat. Vrem case cu menajera, SUV-uri impozante, vacante in Caraibe, ultimul model de laptop sau telefon mobil. Vrem mai mult, mai mult, mai mult. Si marile corporatii ne dau asigurari ca acest lucru este posibil, ba chiar dezirabil, consumati, consumati, consumati, in fond aceasta este esenta progresului, toata lumea doreste sa traiasca visul american, si cine ii poate invinovati? Ceea ce lumea uita este ca americanii reprezinta cam 5% din populatia globului si consuma peste 30% din resursele existente, prin urmare pentru ca fiecare sa traiasca visul american, ne-ar mai trebui vreo 6-7 planete pe care sa le exploatam intensiv. Pentru multi dintre noi visul american va ramane ceea ce este de fapt, un simplu vis.

Din pacate lucrurile sunt pe cale sa se schimbe ireversibil. Tot mai multe voci din industria de profil, inarmate cu statistici fundamentate, afirma ca vremea energiei ieftine a trecut. Productia de energie pe cap de locuitor a scazut constant in ultimii ani, chiar daca se fac eforturi considerabile pentru introducerea si folosirea surselor alternative. Este o lupta de supravietuire crancena pentru acapararea ultimelor resurse energetice ieftine, si asta explica interesul tuturor marilor puteri pentru campurile petrolifere din Orient, care in prezent concentreaza cam 80% din rezervele de hidrocarburi din lume.

Rezultatul direct al scumpirii petrolului este o crestere anuala semnificativa a preturilor alimentelor de baza, fie din cauza scumpirii carburantilor si a fertilizatorilor, fie din cauza redirectionarii unei parti a productiei alimentare pentru obtinerea de carburanti ecologici. Deja tarile subdezvoltate se confrunta cu probleme acute generate de lipsa de hrana, care au degenerat in proteste violente. Si tarile dezvoltate fac eforturi sustinute pentru a asigura abundenta cu care cetatenii lor s-au obisnuit, de multe ori in detrimentul calitatii: standardele din fermele agricole s-au redus progresiv, o singura vizita intr-o baterie de gaini sau un abator de vite fiind de obicei de ajuns pentru a te transforma intr-un vegetarian pe viata. Legumele sunt crescute pe vata in straturi suprapuse, fructele rezista si 2 luni dar nu au gust. Nu e de mirare ca suntem o societate bolnava, ca toti stim cel putin o persoana care sufera de cancer, ca umblam cu punguta de medicamente dupa noi de la 20 de ani. Dar toti guvernantii si-au invatat lectia, pentru a tine populatia linistita painea trebuie sa fie ieftina, indiferent de costurile aditionale. Iar acestea sunt costurile care apar cand trebuie sa asiguri hrana (si toate celelalte bunuri) unei populatii de sapte miliarde de oameni, in conditiile in care materia prima este tot mai scumpa si mai greu de procurat. Rezultatul final este greu de cuantificat, insa destul de departe de optimismul debordant afisat zilnic.

Intr-un experiment efectuat in laborator, o cultura de bacterii a fost introdusa intr-un mediu abundent in resurse. Bacteriile s-au inmultit exponential, pana in punctul in care au depasit capacitatea de sustinere a mediului. Dupa acel moment, peste jumatate din bacterii au murit, fie prin infometare, fie prin fagocitoza, in decursul unei generatii. Echivalentul uman, dupa cum remarca un antropolog american, este sa inchizi intr-o camera timp de o luna zece persoane, cu mancare doar pentru trei. Si pe deasupra, cele zece persoane sa dispuna de arme nucleare.

Criza economica este doar varful aisbergului, fiind generata de cei care au incercat sa traiasca peste posibilitatile lor si a mediului care ii sustineau. Este o criza generata de lacomie, de doctrina lui "scapa cine poate", si prevesteste timpurile care vor urma. Poate ca fundamentele economice vor reveni la normal, poate ca gaura neagra creata de instrumentele financiare sintetice va fi umpluta de Fed cu destula hartie purtand insemnele "in God we trust" fara ca populatia saracita sa isi dea seama si sa se revolte, poate ca Trezoreria va reusi cumva sa rostogoleasca creditele si sa isi finanteze deficitele chiar si fara participarea celorlalte tari (oare cum?), poate ca datoria publica de 12 trilioane de dolari a SUA nu o va duce in faliment sau nu o va determina sa inceapa un razboi extins pentru a incerca relansarea economica. Un lucru e cert: perioada de abundenta "pre 2008" nu va mai reveni vreodata - nu mai exista resurse pentru a o recrea. In cel mai optimist scenariu, daca toate parghiile sunt folosite cu inteligenta de niste guvernanti pragmatici, vom avea o cadere vertiginoasa spre o societate de servicii-agrara, post-industriala, putin intensiva energetic. Intr-un scenariu realist, drumul pana acolo va fi purificator. Vom disparea ca specie? Putin probabil. Vom trai vremuri catastrofale? Puneti-va centurile de siguranta!